Calea naturală a împlinirii

În acelaşi timp, îmi vin în minte cuvintele poetului american Richard Jones: „Simt, pur şi simplu, manifestarea energiei şi nu o blochez, nu-i stau în cale. Un soi de energie foarte inteligentă îmi străbate trupul atunci când scriu, iar energia este cea concentrată, nu mintea. Fluxul apare atunci când nu-i permit scriitorului din mine să împiedice scrisul. Cum fac să împiedic scrisul? Încep
să gândesc.”

Curentul Inner Game s-a pus în mişcare odată cu apariţia cărţii The Inner Game of Tennis în 1974, carte pe care am citit-o mult mai târziu, când aveam deja experienţa mai multor ani de antrenorat. Pentru mine, cartea menţionată a fost o adevărată revelaţie, ajutându-mă să înţeleg o serie de lucruri pe care le trăisem pe terenul de tenis atât ca jucător, dar şi ca antrenor şi profesor.

Ca jucător, am conştientizat faptul că, adesea, o mare parte din energia mea era consumată de jocul interior, cel care avea loc în mintea mea: acolo „adversarii” erau propriile mele îndoieli, frici, frustrări,  dialoguri interioare critice, sau pierderea concentrării.

Ca antrenor, am conştientizat faptul că prea des ceea ce făceam pe teren era mai degrabă instruire şi instrucţie decât o
acompaniere a sportivilor pe drumul învăţării şi progresului.

Ca profesor, orele de curs erau simple transferuri de informaţii care implicau în mică măsură studenţii şi le ofereau prea puţine elemente în care să se regăsească. Unul dintre elementele principale ale curentului Inner Game constă în faptul că pe terenul de sport, simpla conştientizare a unor elemente tehnice duce la progres. De cele mai multe ori, atunci când un sportiv are dificultăţi legate  de un element de tehnică, motivul principal este legat de slaba lui conştientizare cu privire la ceea ce face. Astfel, neştiind precis ce face, este imposibil să schimbe.

Într-o astfel de situaţie, instrucţiunile sunt inutile, iar responsabilitatea nereuşitei, de cele mai multe ori, îi este atribuită sportivului. Este vorba despre stadiul învăţării pe care îl putem numi  „incompetenţă inconştientă”, adică nu ştiu ce- nu-ştiu. Pentru a facilita schimbarea, este nevoie de trecerea în stadiul „incompetenţei conştiente”: sportivul ştie-ce nu- ştie şi poate lua decizia de a-şi asuma schimbarea. Angajat în schimbare, sportivul accede prin antrenament în stadiul „competenţei conştiente”,ştiu-ce ştiu.

Continuând efortul, sportivul „uită” ce ştie, intrând în stadiul „competenţei inconştiente”, domeniul lui nu-ştiu-ce-ştiu. O ”priză de conştiinţă”. Sunt multe lucruri pe care nu ştim-că-nu-le-ştim şi
multe lucruri pe care nu ştim- că-le-ştim – iar acum ştim şi acest fapt! Pentru schimbare, în oricare sistem de viaţă (profesional, familie, cuplu, sănătate etc.) este nevoie de o „priză de conştiinţă”, de conştientizarea lui nu ştiu- ce-nu ştiu. Simpla conştientizare poate iniţia schimbarea. Atunci când simţim că încrederea în forţele proprii scade, poate fi de folos o incursiune în domeniul lui nu-ştiu-ce-ştiu.

În ambele cazuri este vorba de jocul interior, Inner Game. Lumea exterioară ne ajută, esenţa este în interior. Adversarul, colegii, antrenorul, şeful de la serviciu, toate acestea ne oferă oportunităţile
de a „juca bine jocul interior”. Cu cât ne concentrăm mai puţin asupra victoriei (rezultatului), cu atât creşte şansa de a o obţine. La ce să fim atenţi? La elementele care sunt relevante activităţii  respective care sunt legate de clipa prezentă. Când Eu (Self 1, the teller cum l-a numit pentru prima data Gallwey) este absent, Mine (Self 2, the doer) înfloreşte. Şi, atunci, trupul gândeşte şi mintea
dansează.

Articol preluat integral din revista Coaching Network - nr 1, pe care o puteti citi online aici, după completarea unui formular.