Necesitatea armonizării învăţământului superior românesc cu cel european a determinat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului si Sportului să se alinieze cerinţelor Procesului de la Bologna, inclusiv în domeniul reglementării masteratelor. O consecinţă importantă a acestui proces este posibilitatea recunoaşterii reciproce a diplomelor, ceea ce permite circulaţia liberă a forţei de muncă superior calificate. Totodată, aplicarea sistemului creditelor transferabile, faciliteaza mobilitatea studenţilor şi profesorilor în context european şi internaţional.

Daca sunteţi absolvenţi ai ciclului universitar de trei ani şi doriţi să continuaţi pregătirea universitară, puteţi alege dintr-o gamă largă de specializări, numite master. Pe lângă acestea, specifice mai ales învăţământului economic, sunt programele de Master in Business Administration şi Executive Master in Business Administration (MBA pentru oamenii de afaceri), care nu se regăsesc în cadrul altor domenii ale învăţământului superior (medicină, arhitectură, construcţii etc).
Chiar şi la nivelul conceptului generic de masterat există diferenţe notabile între un masterat obişnuit, un program MBA sau Executive MBA. Dacă masteratele obişnuite în finanţe, contabilitate, marketing sau alte domenii economice reprezintă o specializare la nivel universitar după primul ciclu de trei ani, MBA se adreseaza absolventilor cu licenta si experienta de munca de minim 2-3 ani, iar programele Executive MBA se diferenţiază prin faptul că solicita la admitere, pe langa diploma de licenta, o experienţă de conducere (managaeriala sau antreprenoriala) a cursanţilor de cel puţin trei ani.
Programele MBA ofera de regula specializari, obiectivele de cariera ale participantilor fiind in principal avansarea intr-o pozitie de management pe o anumita functie: HR, financiar, logistic, marketing, etc sau start-up/consolidarea unei afaceri proprii.
Pentru a vă înscrie şi pentru a fi admişi într-un program Executive MBA (EMBA), pe lângă testul GMAT (Graduate Management Admission Test) mai trebuie să îndepliniţi o cerinţa specifica: un numar minim de ani de experienţa managerială stabilit de fiecare scoala.
Programul Executive MBA este axat pe analiza studiilor de caz, are un puternic caracter interactiv şi este centrat pe modalităţile de aplicare a teoriei în activitatea practică. Un astfel de program pregăteşte managerii în diverse domenii de activitate, ii ajută să înainteze pe linie profesională şi să identifice noi strategii şi posibilităţi de dezvoltare a companiilor in care lucrează, sau chiar să înceapă o activitate nouă, pe cont propriu.
Un program EMBA cuprinde toate disciplinele de management din programele MBA full-time. In plus faţă de un MBA, un program Executive MBA pune accentul pe experienţa managerială, pe metoda studiilor de caz, şi pe abordarea acestora de la nivel organizaţional superior. In plus, echipa de profesori ai unui asemenea program este special pregătită pentru a valorifica la maximum experienţa în muncă a cursanţilor.
Un program EMBA este special conceput pentru managerii maturi - media de vârstă fiind de 33-35 de ani - cu o experienţă relevantă de minimum trei ani.
Cele mai importante programe EMBA organizează perioade de studiu in diferite locatii din tara sau internationale, în care participantii au ocazia sa interactioneze atat in cadrul cat si in afara salii de curs, sa efectueze vizite la companii, sa participe in proiecte de echipa internationale, sa faca parte din echipe diferite, etc
Avantajul oferit de un program EMBA prin curriculum, dar mai ales prin componenta variată a clasei de manageri, este faptul că oferă fiecărui participant posibilitatea de a cunoaşte întreaga paletă de opţiuni pe care o poate urma în carieră, şi asta datorită interacţiunii cu profesorul, dar şi cu colegii de clasă. Absolvirea unui astfel de program vă poate oferi şansa dezvoltării în domeniul de activitate ales sau vă poate determina să alegeţi un altul. Vă va ajuta, de asemenea, să vă dezvoltaţi abilităţile necesare pentru a putea performa cu succes şi a sesiza potenţialele oportunităţi de afaceri.
Pentru a afla dacă un astfel de program vi se potriveşte, există site-uri specializate unde puteţi afla care sunt criteriile de selecţie.
In ceea ce priveşte alegerea unui program MBA sau EMBA, primul pas este stabilirea obiectivelor personale, apoi culegerea informaţiilor despre piaţa-ţintă, durată, parteneri, format, profesori, taxă, poziţie pe piaţă, istorii de succes ale absolvenţilor şi recomandări ale acestora. Un criteriu foarte important este echipa de profesori şi pregătirea acestora atat academica cat si experienta de business, precum si metodele de predare utilizate.
Fiecare candidat trebuie să identifice cele mai importante criterii din punctul lui de vedere, ţinând cont de momentul in carieră, interese şi obiective profesionale pe termen mediu şi lung. Sunt, de asemenea încurajate realizarea unor vizite şi participarea la prezentări organizate de fiecare dintre instituţiile organizatoare, pentru a discuta direct cu profesorii, absolventii şi directorul de program şi a avea o bază comună de comparaţie.
Procesul de la Bologna, prin prezentarea clară a criteriilor de calitate pentru învăţământul economic, contribuie atât la standardizarea invătământului superior, cât şi la o mai mare compatibilitate şi adaptabilitate a curriculum-ului (planului de învăţământ) la necesităţile în continuă schimbare ale mediului de afaceri. Curriculum-ul programelor Executive MBA va trebui să ţină seama nu numai de perspectiva naţională, dar, din ce in ce mai mult, şi de cea regională şi internaţională. Acest lucru este evidenţiat şi de reuniunile comune ale AACSB (Asociaţia Internaţională pentru Educaţie în Management) şi EFMD (Fundaţia Europeană pentru Dezvoltarea Managementului) ce au ca obiect analiza şi comparabilitatea (compatibilitatea) procesului de evaluare a calităţii şi de acreditare a şcolilor de afaceri din partea celor două organizaţii internaţionale.